La masa cu un adult mic. Cum m-am relaxat si am trecut la autodiversificare

Stiti povestea cu Eu pregatesc cel mai bun morcov? Cu siguranta. Pana la proba contrarie data in fata bebelusului. El singur stabileste schema de diversificare, iar noi, parintii, il putem doar ghida spre o experienta frumoasa. Iata cum.

diversificare bebelus

Zilele in care alaptam exlusiv au trecut parca grabite si au facut loc, treptat-treptat unei experiente tare amuzante si neprevazute. Recunosc ca asteptam cu nerabdare diversificarea ca pe o solutie de a putea sa ma strecor si eu cateva ore de acasa (stiti prea bine sentimentul), insa imi inchipuiam ca bebelusii mananca altfel fata de noi, adultii. Da, dupa schemele acelea, masurate in grame, lingurite, intervale de timp. O pierdere de timp si de energie, as putea spune in momentul de fata. Olivia are acum 1 an si 9 luni si am asteptat mult pana sa scriu articolul acesta pentru ca sa nu povestesc despre piureuri de morcov, ci despre diversificare ca experiente, zambete si mese in care experimentam gusturi diferite, culori, forme si se termina cu o baie binemeritata.

Cum am identificat nevoia de diversificare

Olivia a dormit tare bine intre 2 luni si 4 luni si jumatate. Dormea chiar toata noaptea, chiar 7-8 ore. Programul era ca o recompensa pentru mine dupa 2 luni in care adormeam la 6-7 dimineata din cauza colicilor. Sa spunem ca mi-am revenit apoi, insa nu pentru mult timp. De la 4 luni si jumatate a inceput sa se trezeasca de 2 ori pe noapte, iar oboseala crestea. Prin urmare, am asteptat pana la 5 luni si jumatate cand am mers la pediatru. I-am povestit ca se trezeste des si ne-a spus ca este clar ca are nevoie de mancare. Ne-a dat si schema de diversificare, destul de relaxata as putea spune. Practic, ne-a spus ce legume sa-i dam si in ce cantitati.

Schema arata cam asa la 5 luni si jumatate:

Prima zi: Trei lingurite de morcov fiert si pasat

A doua zi: 10 lingurite de morcov fiert si pasat

A treia zi: 100 gr morcov

A patra zi: 100 gr morcov + 3 lingurite dovlecel

Legumele pe care puteam sa le adaug: morcov, dovlecel, patrunjel, pastarnac, ardei rosu, cartof, rosii, fasole verde, conopida, broccoli.

La 5 luni si 3 saptamani, la ora 10.00, puteam sa introduc si fructele: mar, para, caise, piersica, pepene galben, banana, portocala.

La 6 luni puteam sa adaug in fructe si branza de vaci pregatita astfel: 1/2 l lapte de 1,5% grasime cu 4 linguri calciu lactic. Era indicat sa ii ofer 50 gr de branza pe zi.

La pranz, puteam sa adaug in legume si carne de pui, vita, curcan, bine fiarta – cate 50 gr pe zi. Pentru gust, puteam sa pun si 5 ml de ulei de masline.

La 6 luni si 2 saptamani, am introdus si galbenusul de ou, iar la ora 17.00 ii puteam oferi iaurt, gris cu lapte, iaurt cu lapte, mamaliguta cu branza si smantana/iaurt.

Ca sa nu o intreb tot timpul pe pediatra ce sa ii mai dau copilului, mi-am cumparat 2 carti de gatit pentru bebelusi unde erau preparate pentru fiecare grupa de varsta. Am mers cu ele la pediatra si mi-a bifat ce pot sa-i dau si mi-a spus unde are retineri. Asa am ajuns sa incep sa gatesc pentru Olivia :).

diverisificare 5 luni si jumatate

Cum am inceput diversificarea

Inainte de a incepe diversificarea am auzit si am citit o gramada de articole, precum si recomandarile OMS. De asemenea, am devenit membru in grupuri de diverisficare pe Facebook unde am vazut ca mamicile ajung practic sa pregateasca doua mese: una speciala pentru bebe (fara sare, zahar) si una pentru adulti. Coplesitor!

Imi aduc aminte perfect ca am inceput diverisficare pe 15 martie 2017 cu celebrul morcov pe care l-am fiert si apoi l-am pisat. Iesise un fel de piure innecacios. A fost un esec total. Olivia s-a strambat, a pus limba de cateva ori si l-a dat jos. Eu am avut un sentiment urat de vinovatie ca nu am gatit bine, ca uite, copilul nu isi ia vitamine din mancare. Exagerat! :)) Am continuat sa ii ofer morcov in zilele urmatoare, insa mesele deveneau o corvoada pentru Olivia. Imi aduc aminte ca gateam chiar in avans pentru 2-3 zile si puneam recipientele la frigider. Ma rugam de Olivia sa manance acea combinatie de legume si “masa” dura cate o ora. Nu mai spun ca insistam si pe la 4-5 pm sa-i dau acelasi lucru. Eu nu as fi mancat asa ceva, nici nu putea fi vorba de gust, chiar si la spital cred ca erau mai bune. Cand am adaugat si carnea de vita, blendata desigur, parca combinatia era si mai dubioasa. Copilul lua maxim 5 linguri, iar dezamagirea mea crestea, la fel si invinuirea.

A fost mai vesela cand i-am introdus fructele. Erau dulci si papa tare bine. Apoi i-am adaugat si branzica. Nu am facut branzica in casa, am cumparat mereu de la Mega acele Petit Suisse la recomandarea unei prietene. Acum, cand privesc in urma, nu faceti greseala mea. Petite Suisse contine lapte integral pasteurizat, fermenti lactici si conservant: sorbat de calciu. Cel mai bine este sa o pregatiti in casa (dupa reteta pediatrei, prezentata mai sus) sau sa luati de la Mega branza Lacteea care contine: lapte de vaca pasteurizat, culturi lactice selectionate si cheag. E mai sanatoasa decat Petit Suisse, fara conservanti.

Alergii, intolerante 

La 6 luni deja o imprietenisem pe Olivia cu multe dintre radacinoase si am zis sa-i pun in supa crema si rosiile. Buun, zis si facut. Am gatit iar pentru 3 zile, am combinat morcov, dovlecel, pastarnac, rosii, ardei si am facut supa. Am pus si carne de vita si dupa ce s-au racit le-am pus la frigider. Eram bucuroasa ca voi avea mancare si in weekend, prin urmare vom putea sa iesim sa ne plimbam.

Am inceput sa-i dau supa cu rosii intr-o zi de joi si usor-usor am observat cateva pete rosii pe burtica Oliviei. I-am dat si vineri si apoi sambata, cand dupa o ora-doua de la masa i-au aparut petele rosii si pe fata. Nu erau foarte proeminente. Tot sambata, am cumparat din Carrefour si o caseroala cu fructe de padure: mure, zmeura, afine pe care le-am mancat eu in aceeasi seara. Duminica de dimineata, cand Olivia s-a trezit sa manance la san era foarte rosie la fata, arata ca o urticarie. Am mai stat putin acasa si am plecat spre spitalul de pediatrie Medlife. Acolo aglomeratie mare la camera de garda. Un singur medic si 40 de persoane in asteptare, iar multi dintre parinti credeau ca Olivia are ceva varicela. Ne-a venit randul dupa 2 ore, timp in care Olivia se inrosise de-a binelea. Cand a vazut-o, medicul a zis clar ca e alergie si ne-a internat pentru analize si tratament. I-au bagat branula in vena (a fost cel mai greu moment pentru toti) si au tinut-o o zi si o noapte pe cortizon. I-au facut teste de alergie la rosii si carnea de vita, precum si laptele de vaca, insa s-a dovedit ca nu e alergica la acestea.

Intuitia mea a fost ca nu tolereaza bine rosiile. De altfel, este indicat ca rosiile sa fie introduse in alimentatia bebelusului intre 10 si 12 luni. Asadar nu i le-am mai oferit in lunile urmatoare si nu a mai avut probleme.

De asemenea, am evitat si fructele de padure, atat eu care o alaptam, cat si Olivia. Din cand in cand, am mai pus la cuptor cate o tarta cu fructe de padure si i-am dat Oliviei. La un an si doua-trei luni inca se mai inrosea, insa, acum la un an si noua luni nu mai are nicio problema.

la masa fara gadgeturiLa masa, fara gadgeturi

O alta greseala pe care am facut-o la masa a fost sa-i pun Oliviei melodii pe telefon. Asa manca destul de bine, dar practic vedeam ca “se lasa dusa de val”. Ajunsese chiar sa nu mai vrea sa manance daca nu avea telefonul la indemana pe scaun. Mai mult decat atat, lua si in greutate destul de repede.
Odata ce ne-am mutat intr-o casa noua, am renuntat la scaunul de bebelus, am pus-o pe Olivia la masa cu noi, iar telefonul a iesit din schema. Aveti mare grija cu acest obicei, semnalele de alarma sunt mari.

Pe grupul La primul bebe chiar a existat o discutie pe aceasta tema si una dintre mamici, Irina Madalina, a explicat care sunt problemele asocierii meselor cu gadgeturile: “Potrivit Asociatiei Americane de Pediatrie pana la varsta de doi ani este indicat sa nu existe expunere la ecran, unele studii aratand ca limita ar trebui sa se intinda pana la sase ani. Dincolo de efectele nocive (ireversibile in mare parte) pe termen lung determinate de expunerea la ecran: modificari functionale, morfologice si chiar structurale ale creierului care duc la scaderea capacitatii de concentrare, memorare, analiza, imaginatie si mai ales dependenta de ecran, asocierea ecranului cu actul hranirii comporta in sine o amenintare la adresa relatiei omului cu mancarea. Aceasta va fi intotdeauna conditionata de prezenta ecranului, masticatia se va desfasura deficitar, de unde vor rezulta probleme cu digestia, iar cantitatea de mancare ingerata nu va fi niciodata adaptata nevoilor reale ale organismului. Intrucat atentia este pe ecran si nu pe masa, creierul nu poate procesa doua actiuni foarte importante pentru organism simultan, cum este digestia si concentrarea pe o activitate care solicita functiile cognitive.”

autodiversificarea

Cum m-am relaxat si am inceput autodiversificarea

Momentul cheie in care m-am relaxat a fost in vacanta de vara din 2017 cand am citit cartea “Diversificarea naturala cel mai bine pastrat secret al parintilor relaxati“. Plecasem in vacanta in Grecia cu bagajul burdusit cu 10 borcane de mancare de la Hipp si dupa ce am citit despre bucuria de a adapta mesele pentru toata familia, m-am schimbat perspectiva total. Am luat fructe si i le-am pasat Oliviei, iar ea a mancat alaturi de noi cu bucurie si cu sentimentul ca suntem o familie.

Cel mai important lucru pe care mi l-am lamurit este ca un copil nu se ineaca asa usor. Mai degraba are gag-uri (reflex de voma) care nu trebuie confundat cu inecatul. Reflexul de voma este un mecanism de respingere care indeparteaza hrana de caile respiratorii daca e prea voluminoasa pentru a fi inghitita. Cel mai important aspect este ca reflexul de voma este activat mult mai usor decat la un adult si actioneaza cand bucatica de mancare care l-a provocat este mult mai departe de caile respiratorii.

Cand unui bebelus i se declanseaza acest reflex, pentru ca si-a pus prea multa mancare in gura sau pentru ca a impins-o prea departe, invata sa nu o mai faca. Pe masura ce reflexul de voma se muta in pozitia sa adulta devine din ce in ce mai putin eficient ca prim semnal de alarma. Asa incat bebelusilor carora nu li s-a permis sa exploreze mancarea de la inceput rateaza sansa de a-l folosi pentru a invata cum sa tina mancarea departe de caile respiratorii. Daca sunt hraniti cu lingurita au tendinta de a aspira mancarea asa incat se ineaca adesea.

Cand am revenit acasa, i-am oferit copilului bucati de fructe pe care sa le gestioneze si de care sa se bucure. Intr-una din zile, i-am oferit si o rosie intreaga si cum a luat-o in mana si a molfait-o de cateva ori, s-a inrosit, ceea ce mi-a confirmat ca nu i-a trecut intoleranta.

beneficii autodiversificare

Beneficiile autodiverisificarii

  • Este placuta – bebelusul are rol activ in desfasurarea meselor, controleaza ce si cat mananca
  • Invata despre mancare
  • Invata despre cum se mananca in siguranta
  • Invata despre lumea care il inconjoara (de exemplu: cum se tin fructele in mana ca sa nu se striveasca sau sa nu alunece, despre gravitate, forma, culoare, consistenta).
  • Castiga incredere in propriile abilitati si in propria judecata
  • Fara batalii si chiar mai putine mofturi la ora mesei
  • O alimentatie sanatoasa, bazata pe implicarea copilului in pregatirea hranei
  • Ia parte la mesele familiei, trece in mod natural la folosirea tacamurilor si la adoptarea manierelor, totul cu impact pozitiv asupra relatiilor de familie, dezvoltarii limbajului si mancatului sanatos
  • Mesele la restaurant sunt mai usor de gestionat, sigur gasiti la restaurant legume, carne bine pregatita, fructe 🙂
  • E mai ieftin, bebe mananca ce e gatit pentru toata familia.

Mesele Oliviei de acum

Incerc sa-i ofer in fiecare zi un echilibru alimentar compus din cereale, legume, fructe, carne (pui, vita, curcan, peste) si pseudocereale bogate in proteine, vitamine, minerale, fibre si antioxidanti. Asadar ii ofer cereale (le prefera sub forma unor batoane de la Organix) sau sub forma de budinca preparata din ovaz, hrisca, nuca, banana si scortisoara. Ca gustari, ii ofer fructe de sezon (cirese – preferatele ei, pepene, piersici).

La pranz, pregatesc carnea la cuptor si legumele le fierb si le fac piure sau la cuptor. Pestele este preferatul ei, asa ca incerc sa-i ofer dorada cam de 2 ori pe saptamana.

Seara, prefera budinca de quinoa/de mei cu banana si scortisoara sau laptele vegetal cu fulgi de porumb.

Retetele de pe biscuim.ro m-au ajutat sa gatesc repede, bine si sanatos pentru Olivia.

Ce ajutoare sa iei in bucatarie pentru a pregati masa 

In tot acest timp de cand gatesc cu simt de raspundere, mi-am dat seama ca am nevoie de ajutoare in bucatarie. Te sfatuiesc sa te gandesti mai intai ce ii pregatesti lui bebe de mancare si care ar fi cea mai buna investitie din punct de vedere timp/multifunctionalitate/pret/spatiu ocupat.

robot multifunctional pentru diverisificare

Eu sunt adepta robotilor multifunctionali asa ca Nutribay m-a cucerit cu acest produs destept :). Robotul pentru bucatarie are 5 functii distincte: incalzitor pentru biberoane, sterilizator, aparat pentru gatit cu aburi, blender, precum si functia de decongelare/reincalzire a mancarii. Cum biberoane nu am folosit, l-am luat pentru gatit, maruntit si decongelat si bine am facut. Alimentele isi pastreaza aroma si vitaminele. Pot sa separ alimentele in functie de timpul necesar gatirii lor, iar tavit detasabila imi permite sa am mai mult spatiu pentru legume/carne mai ales cand vreau sa pregatesc mancare si pentru noi, adultii. Legumele le pregateste in 15-20 de minute, iar carnea de vita in 8-10 minute.

La blender poti sa maruntesti hrana asa cum iti doresti, de exemplu sa faci mai multe creme in primele zile ale diverisificarii, iar apoi sa ii oferi copilului bucati mai mari, dar bine proportionate. Acum nu ma mai stresez ca nu am apucat sa scot din timp carnea pentru decongelat, ma ajuta Nutribay si ma naunta vizual si auditiv cand a terminat.

Vei avea nevoie si de un cantar de bucatarie pentru a pregati acele retete delicioase pentru bebe. Toate sunt cu 150 grame, 250 grame etc, prin urmare ai nevoie de un ajutor. E bine sa fie un cantar cu bol unde sa pui faina, laptele, etc.

Sa aveti mese cu bucurie in familie :)!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather